Se afișează postările cu eticheta Allview P6 Energy. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Allview P6 Energy. Afișați toate postările
Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri şi tablete numărul 1 în România. Braşovenii de la Visual Fan, care produc şi comercializează electronice sub brandul Allview, au lansat P6 Energy, un smartphone ce poate fi utilizat un timp îndelungat fără a fi încărcat, datorită bateriei mari ce o deţine.


Device-ul se evidenţiază prin bateria de 5000 mAh, procesorul Quad Core, memoria RAM de 1 GB, display-ul IPS de 5 inch cu rezoluţia de 1280×720 pixeli şi prin camerele foto de 8 MP şi 2 MP. La acest telefon este remarcabilă bateria de 5000 mAh ce va oferi utilizatorilor o autonomie mai mare faţă de alte smartphone-uri. Bateria telefonului P6 Energy rezistă până la 500 de ore / 21 zile în stand by, iar în convorbire până la 24 de ore.
Cunoaştem dorinţa consumatorilor de a avea telefoane nu doar inteligente, ci şi cu o baterie care să dureze mai mult. Cu toţii avem nevoie ca acesta să fie capabil să susţină activităţile cel puţin până la finalul zilei, de aceea astăzi lansam un telefon a cărui baterie rezistă chiar mai mult de o zi”, a declarat managerul general al companiei, Lucian Peticilă pentru BizBrasov.

Smartphone-ul poate deveni baterie externă pentru alte device-uri, acesta putând sa le încarce bateriile prin OTG. O altă funcţie interesantă este Hot Knot, care permite transferul de fotografii şi filme instant, numai prin atingerea ecranelor.

În 2010, Allview a fost prima companie autohtonă care a lansat o tabletă PC, a urmat în 2011 primul smartphone sub brand românesc, iar în 2013, a lansat primul smartphone single sim din portofoliu.

Brandul Allview este prezent pe pieţele IT&C din Bulgaria, Germania, Ungaria, Olanda, Moldova, Slovacia, Grecia, Bosnia-Herzegovina şi Polonia. Device-urile Allview au o interfaţă prietenoasă, design atractiv, dotări tehnice de ultima oră şi performanţă ridicată.

Allview a lansat P6 Energy