Google deschide un hub nou în orasul Brașov

Google deschide un hub în Brașov


Google a anunţat extinderea programului Atelierul Digital prin deschiderea a 6 hub-uri regionale în colaborare cu instituţii universitare din ţară. Aceste hub-uri au ca scop conectarea mediului universitar cu cel de business, oferind studenţilor pregătirea practica în antreprenoriat şi marketing digital. De asemenea, IMM-urile pot cere prin intermediul acestor hub-uri consultanţă în domeniul online.




Google deschide un hub nou în orasul Brașov


Cele 6 hub-uri regionale vor activa în universități din Brașov, București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanta.

Hub-urile vor juca un dublu rol – vor sprijini startup-urile prin oferirea unui spațiu de muncă colaborativă pentru studenți – antreprenori, precum și prin sesiuni de pregătire în domeniul business-ului și competențelor digitale. În al doilea rând, hub-urile vor constitui un spațiu de întâlnire între studenți și IMM-urile locale.

Un grup de consultanți digitali va oferi consultanță gratuită IMM-urilor locale în utilizarea instrumentelor digitale, strategie și marketing online.

„Extinderea acoperirii internetului și tehnologiilor digitale a produs o schimbare structurală în mediul de afaceri. Companiile, indiferent de dimensiunea lor, pot avea acces la un public global. Lipsa competențelor în mediul online este însă o provocare nu doar în România, ci și la nivel european. Puține IMM-uri din România exploatează oportunitățile mediului digital: doar 22% dintre ele utilizează instrumente online și 5% vând online. Hub-urile Atelierului Digital își propun să pregătească viitorii antreprenori și IMM-urile în a face față provocărilor economiei digitale”, a declarat Elisabeta Moraru, Country Business Development Manager of Google Romania.

Până în prezent peste 60.000 de persoane – studenți, antreprenori și angajați – au folosit programul Atelierul Digital, platforma lansată de Google anul trecut.

Sursa