GoogleTV: Google va lansa pentru Europa un serviciu TV

GoogleTV: Google va lansa pentru Europa un serviciu TV

Google va lansa la inceputul anului viitor si in Europa serviciul TV, disponibil deja in SUA, care faciliteaza clientilor accesul la internet de pe televizor, folosind un browser, a declarat presedintele gigantului american, Eric Schmidt.

Unele probleme aparute in timpul testelor au determinat analistii sa se intrebe daca Google chiar vrea sa continue acest proiect, insa Schmidt a dat asigurari ca grupul va continua sa promoveze serviciul si sa caute parteneri.

Google TV, care permite utilizatorilor sa amestece continutul online cu cel TV pe un televizor, prin folosirea unui browser, a fost lansat in octombrie in SUA.

Serviciul a fost intampinat cu reactii diverse si a fost blocat imediat de trei retele importante de televiziune din SUA.

O mare parte din industria TV, ca si difuzorii de stiri si operatorii telecom, privesc cu prudenta Google si acuza de multe ori compania ca le "fura" veniturile din publicitate fara a contribui la costurile presupuse de crearea de continut.

Google TV nu a prins foarte bine pe piata americana, iar Logitech International, care furnizeaza echipamentele necesare pentru instalarea serviciului, a redus preturile la 99 de dolari pe set in luna iulie, de la un nivel initial de 299 de dolari.

Achizitia Motorola Mobility, anuntata saptamana trecuta, ar putea sustine ambitiile companiei in zona televiziunii. Motorola este cel mai mare furnizor de decodoare digitale din lume si livreaza echipamente pentru numerosi operatori de cablu TV din SUA afirma Tehnopol.

Oare RCS & RDS cum privesc aceasta lansare?!