Primele doua sisteme multiplex digitale nationale

Primele doua sisteme multiplex digitale nationale

Primele doua sisteme multiplex digitale nationale, cu reguli de utilizare conditionate din punct de vedere tehnic, se vor acorda pana la 1 iulie 2010, cu obligatia ca acestea sa retransmita programele publice nationale de televiziune in sistem analogic, pe cale radio terestra, precum si programele posturilor private de televiziune, releva un proiect aprobat, joi, de CNA.


Potrivit proiectului, celelalte patru sisteme multiplex vor fi acordate pana cel tarziu pe 30 decembrie 2010, cu posibilitatea de furnizare a serviciilor comerciale de retransmisie a posturilor de televiziune, dupa 1 ianuarie 2012.

Proiectul are drept scop stabilirea procedurilor de selectie organizate pentru acordarea licentelor de utilizare a frecventelor radio in sisitem digital terestru, a conditiilor de acordare a acestora, precum si a taxei de licenta pentru acordarea acestora. Stabilirea castigatorilor procedurilor se va face pana la 31 mai 2010, pentru doua licente de utilizare a frecventelor radio in sistem digital terestru acordate prin proceduri de selectie comparativa.

De asemenea, pana la 31 octombrie 2010 vor fi acordate patru licente de utilizare a frecventelor radio in sistem digital terestru acordate prin proceduri de selectie competitiva.

Acordarea fiecarei licente de utilizare a frecventelor de radio in sistem digital terestru este conditionata de plata catre bugetul statului a unei taxe de licenta in valoare de 2.500.000 de euro.

Proiectul creeaza posibilitatea ca taxa sa fie folosita pentru finantarea decodoarelor pentru familiile defavorizate.

Acordarea fiecarei licente de utilizare a frecventelor radio in sistem digital terestru este conditionata de plata catre bugetul statului a unei taxe de licenta a carei valoare se va determina in baza ofertelor depuse avand ca punct de plecare valoarea minimala de un milion de euro.

Numarul echipamentelor de sine statatoare care permit receptarea canalelor digitale (set-top-box) va fi de circa un milion.

Sursa: Mediafax & Tehnopol