Rabla Electrocasnice. Ce valoare are voucherul pentru televizoare?

Rabla pentru electrocasnice cuprinde acum mai multe tipuri, pe lângă cele trei de anul trecut, maşini de spălat rufe, frigidere şi aparate de aer condiţionat putând fi cumpărate şi televizoare şi maşini de spălat vase.



Ministerul Mediului a publicat recent Ghidul „Rabla pentru electrocasnice”, care extinde tipul produselor care pot fi cumpărate folosind voucherele emise la primire celor vechi. Astfel, potrivit ghidului,finanţarea se acordă sub formă de vouchere, pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, denumite în continuare echipamente, după cum urmează:


a) 200 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++;

b) 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++;

c) 300 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A++;

d) 400 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A+++;

e) 400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţa energetică la răcire (A+++/ A++);

f) 300 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A++;

g) 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A+++.

h) 200 lei pentru televizoare cu eficienţa energetică A;

i) 500 lei pentru televizoare cu eficienţa energetică A+”.

Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele:
 - achiziţia de maşini de spălat rufe/vase, frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare, televizoare şi aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile;
 - TVA aferentă echipamentelor achiziţionate prin program.

Demontarea/montarea aparatelor de aer condiţionat intră în sarcina beneficiarilor şi nu este considerată cheltuială eligibilă.” Săptămâna trecută, ministrul Mediului, Gabriela Gavrilescu anunţa că fondurilealocate programului „Rabla pentru electrocasnice” vor fi dublate faţă de anul trecut ca urmare a numărului mare de cereri.

 „Deja este extins ghidul de finanţare pentru televizoare, pentru maşini de spălat vase. Vrem să extindem acest proiect, Rabla pentru electrocasnice, şi pentru instituţiile statului. Am constatat în instituţia pe care o conduc că am reuşit să scot peste 11.000 de kg de DEE-uri din subsolul Ministerului Mediului. Erau acolo calculatoare de zeci de ani, televizoare, tot felul de carcase şi aşa mai departe.

Deci, peste tot există astfel de deşeuri şi îmi doresc ca în felul acesta să ajutăm autorităţile locale, instituţiile statului, să îşi cumpere echipamente noi, care nu consumă energie multă, care ocupă spaţiu puţin, care sunt şi din punct de vedere estetic plăcute ochiului, deci din toate punctele de vedere să avem câştig.

Sursa Adevarul.ro