SRI, MAI, MApN poate verifica orice calculator, fara mandat

BigBrother (te) vegheaza! Orice calculator ar putea fi verificat de SRI, MAI, MApN si de alte institutii ale statului fara mandat

SRI, MApN, MAI si alte institutii de stat vor putea verifica informatiile din orice calculator, fara a fi necesar un mandat, potrivit unui proiect de lege adoptat azi prin vot final de parlamentari.

Proiectul de lege privind securitatea cibernetica a Romaniei a fost adoptat de Camera Deputatilor in luna septembrie si de Senat, in calitate de Camera decizionala, in sedinta de azi.

Potrivit actului normativ, pentru realizarea securitatii cibernetice, persoanele juridice care detin infrastructuri cibernetice vor fi obligate sa acorde sprijinul necesar, la solicitarea motivata a anumitor institutii, printre care SRI, MApN sau MAI, in indeplinirea atributiilor ce le revin acestora si sa permita accesul datele detinute (care sunt relevante in contextul solicitarii).

Infrastructura cibernetica inseamna, potrivit actului, infrastructuri din domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor, constand in sisteme informatice, aplicatii aferente, retele si servicii de comunicatii electronice.

Conform lui Bogdan Manolea, detinatorul blogului juridic "Drept&Internet", termenul de sistem informatic trebuie inteles in relatia cu definitia din Codul penal, conform careia, "prin sistem informatic se intelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate in relatie functionala, dintre care unul sau mai multe asigura prelucrarea automata a datelor, cu ajutorul unui program informatic".


"Toti detinatorii de sisteme cibernetice (adica toate persoanele juridice care au un calculator) trebuie sa «permita accesul la date» acestor autoritati (SRI, MApN, MAI, ORNISS, SIE, STS, SPP, CERT-RO si ANCOM). Accesul se face la simpla «solicitare motivata». In conditiile in care astazi orice acces la sistemele informatice unde se află date informatice se face doar cu autorizarea unui judecator, textul actual ne arunca in haos", subliniaza Bogdan Manolea intr-o postare de azi de pe blogul sau.

Lista completa a entitatilor ai caror reprezentanti vor putea sa acceseze datele de pe orice calculator include: SRI, MApN, MAI, Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Telecomunicatii Speciale, Serviciul de Protectie si Paza, CERT-RO si ANCOM.

Sursa: AvocatNET.ro