Proiectele IT eRomania1 şi eRomania2, amânate din lipsa de fonduri

Proiectele IT eRomania1 şi eRomania2, amânate din lipsa de fonduri

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a semnat, în 2009, contractele pentru două proiecte IT în valoare de 99,9 milioane de lei, dar începerea lucrărilor întârzie pe motiv că bugetul instituţiei pentru acest an nu include finanţarea necesară acestora.


„Finanţarea eRomania1 şi eRomania2 este dependentă de virarea de la bugetul de stat a sumelor angajate de către Ministerul Comunicaţiilor. Până la acest moment, ministerul nu a făcut nicio plată şi nici ofertanţii nu au demarat implementarea proiectelor pentru că sumele necesare nu au fost incluse în bugetul instituţiei pe acest an.

Dacă ministerul va primi sumele necesare prin rectificare bugetară, ofertanţii câştigători vor începe lucrările”, a declarat, Andrei Săvulescu, director în cadrul instituţiei.

Proiectul eRomania1 va avea o durată de 45 de luni şi urmăreşte creşterea calităţii serviciilor publice furnizate cetăţenilor şi mediului de afaceri, prin construirea unei platforme software comune cu ajutorul căreia beneficiarii finali să poată accesa o parte din serviciile furnizate de autorităţi prin intermediul unei conexiuni la Internet.

Ofertele pentru proiectul eRomania1 (denumit iniţial eRomania) a fost deschise în octombrie 2009, iar la licitaţie a fost depusă o ofertă din partea asocierii de firme Sysware System Integration, Total Soft, Provision Software Division, Star Storage, Softwin şi Teamnet International, contractul fiind adjudecat pentru suma de 10,23 milioane de euro (TVA inclusă), comparativ cu un preţ estimativ de 49,99 milioane de lei (TVA inclusă).

eRomania2: 49,96 milioane lei

Portalul cu informaţii despre localităţile din România, lansat sub denumirea eRomania2, va fi construit de Omnilogic, valoarea contractului ridicându-se la 49,96 milioane de lei (TVA inclusă).

Estimat la 11,9 milioane de euro (TVA inclusă), contractul se va derula pe o perioadă de opt luni de la data atribuirii, conform anunţului de participare publicat pe www.e-licitatie.ro.

„Ofertanţii au ştiut de la început că finaţarea proiectelor este incertă şi s-au angajat, prin semnarea acordurilor cadru, că nu vor solicita modificarea preţurile lucrărilor câştigate prin licitaţie”, a mai spus Săvulescu.

El a adăugat că valoarea ofertelor câştigătoare va rămâne neschimbată în cazul în care lucrările la eRomania1 şi eRomania2 ar începe în 2011.

Capital