Cumpara carti ieftine online la reduceri



Cumpara carti ieftine online la reduceri - Libris

Cumpara carti ieftine online la reduceri

Apple ar putea lansa un iPhone cu ecran curbat, care îmbracă până şi spatele carcasei


În timp ce Samsung mizează pe telefoane cu ecran curbat, care îmbracă una sau ambele laturi ale carcasei, Apple ar putea folosi răgazul luat pentru a aduce pe piaţă un produs cu design şi mai îndrăzneţ - un iPhone complet îmbrăcat în ecranul întins până pe spatele carcasei.

Aflat deocamdată la stadiul de idee brevetată, noul smartphone va pune la încercare limitele tehnologiilor actuale, cât şi partea de software, interfaţa iOS trebuind regândită pentru a funcţiona cu un ecran care poate fi privit din mai multe perspective - faţă, spate şi lateral, potrivit Go4it.

Spre deosebire de un telefon Galaxy S7 edge cu ecran curbat pe ambele laturi, ecranul viitorul model iPhone va „curge” peste marginile carcasei până la partea din spate, acoperind locaţiile tradiţionale rezervate butoanelor Power, Volum şi chiar tasta Home, acestea trebuind emulate prin software. O altă inovaţie tehnologică va fi necesară pentru implementarea senzorului biometric sub ecran, fără a mai fi nevoie de o componentă separată, lăsată la vedere pe carcasa telefonului.

Lăsând la o parte impactul vizual al ecranului care îmbracă tot corpul telefonului, rămâne de văzut cât de practic poate fi un smartphone a cărui carcasă este acoperită aproape integral cu suprafeţe touch, imposibil de folosit cu huse de protecţie obişnuite şi mai vulnerabil la căzături şi lovituri accidentale decât până acum.

Apple ar putea lansa un iPhone cu ecran curbat, care îmbracă până şi spatele carcasei

ASUS Republic of Gamers a lansat placa video Strix GeForce GTX 1080


ASUS Republic of Gamers (ROG) anunță Strix GeForce GTX 1080, o nouă placă video ultra-rapidă, fiabilă, pregătită pentru realitatea virtuală. Motorizată de cele mai noi unități de procesare grafică NVIDIA GeForce GTX 1080, tactată la 1936MHz în mod OC, ROG Strix GeForce GTX 1080 furnizează cu 6.5% mai multă performanță în 3DMark Fire Strike Extreme și un plus de 7.4% în jocul Hitman.

ASUS Republic of Gamers a lansat placa video Strix GeForce GTX 1080


ROG Strix GeForce GTX 1080 este completată de tehnologiile exclusive ASUS, incluzând DirectCU III cu ventilatoare 0dB patentate, ce oferă un flux mărit de aer pentru temperaturi cu 30% mai joase și ASUS FanConnect prin care ventilatoarele sistemului sunt controlate de GPU pentru o răcire suplimentară. Tehnologia industrială Auto-Extreme cu componente Super Alloy Power II asigură calitatea excepțională și fiabilitatea. ROG Strix GeForce GTX 1080 oferă o personalizare completă a sistemului cu ajutorul luminilor Aura RGB Lighting. Un design prietenos cu dispozitivele de realitate virtuală (VR) cu două porturi HDMI le permite jucătorilor să mențină echipamentele conectate direct la sistem. Placa video beneficiază și de aplicația GPU Tweak II cu XSplit Gamecaster pentru reglaje intuitive și streaming instant.


ASUS Republic of Gamers a lansat placa video Strix GeForce GTX 1080

HP lansează cea mai mică din lume


HP a lansat o nouă generaţie de imprimante DeskJet All-in-One (AiO), adresate consumatorilor care pun accent pe design şi sunt mereu conectaţi la Internet.

Creat pentru tinerii care doresc să printeze direct de pe Facebook sau Instagram, imprimanta HP DeskJet 3720 are doar jumătate din dimensiunea celorlalte imprimante cu jet de cerneală All-in-One din clasa sa, combinând capacităţile de imprimare, scanare şi copiere cu uşurinţa de conectare la dispozitivele mobile

HP lansează cea mai mică imprimantă All-in-One din lume


Consumatorii îşi doresc dispozitive wireless şi la dimensiuni mici, care să se potrivească cu stilul lor de viaţă dinamic şi care să îi ajute să rămână conectaţi, să socializeze şi să fie productivi oriunde ar fi”, declară Sue Richards, Manager General şi Vice Preşedinte al HP Consumer Printing.

„Noile produse HP DeskJet reinventează experienţa tradiţională de printare cu un design atractiv şi conectivitate mobilă intuitivă, asigurând un proces de imprimare facil de la aproape orice dispozitiv mobil sau din orice reţea de socializare”.

HP lansează cea mai mică imprimantă All-in-One din lume

Ce sunt produsele refurbished si care sunt avantajele lor


Produsele refurbished sunt extrem de populare in strainatate, insa au inceput sa castige teren si pe piata din Romania, conceptul fiind din ce in ce mai cunoscut si la noi.


Ce sunt produsele refurbished si care sunt avantajele lor

Evolio a lansat un nou ceas inteligent cu cameră video și slot SIM


Astăzi, cei de la Evolio au anunțat lansarea X-watch Pro, un gadget cu design actual, cu specificații tehnice superioare și cu noi facilități.


Evolio a lansat un nou ceas inteligent cu cameră video și slot SIM

Chiar daca nu mai au o utilitate atat de mare ca in trecut, ceasurile raman la moda chiar si in contextul in care laptopurile, tabletele si mai ales smartphone-urile ne spun oricand dorim cat este ora. Pentru a face investitii rentabile pe termen lung, este de preferat sa fie alese cu atentie doar modele de ceasuri originale.

De preferinta smartwatch-uri pe care le putem conecta la gadget-urile pe care le avem si le-am amintit. Acest lucru se poate face pe internet in magazinele online de prestigiu, cele care garanteaza calitatea produselor si originea acestora.

Cum alegi un ceas inteligent ? Alege inteligent un smartwatch

Asadar, alegerea magazinului este extrem de importanta. Clientii trebuie sa fie atenti la raportul calitate - pret al produselor.

Smartwach-uri la reduceri - alege un smarwatch bun

Bitdefender a lansat o nouă tehnologie care reprezintă viitorul securității pentru corporații

Bitdefender revoluționează securitatea mediilor virtuale folosite de marile corporații prin lansarea, în partenteriat cu Citrix, a tehnologiei Hypervisor Introspection (HVI). Inovația tehnologică constă în poziționarea soluției de securitate în afara sistemului de operare, oferind acesteia privilegii sporite față de cele ale atacatorilor și asigurând o protecție superioară în combaterea campaniilor de spionaj cibernetic și a amenințărilor complexe persistente.

În modalitatea actuală de protecție oferită de tehnologiile din piață, soluția de securitate funcționează la nivelul sistemului de operare, la fel ca un eventual atacator, oferindu-le acestora drepturi egale, astfel că amenințările cibernetice complexe reușesc frecvent să eludeze securitatea oferită de sistemul de operare și să se execute în același context și cu aceleași drepturi ca o soluție de securitate.

„Sistemele de operare nu au fost construite având ideea de securitate în minte, așa încât codul periculos rulează cu același nivel de permisiuni cu soluțiile de securitate. Bitdefender a înțeles să privească securitatea din afara sistemului de operare, astfel încât atacatorii să nu mai poată păcăli în vreun fel detecția. Tehnologia HVI este complet nouă și inovatoare și este deja integrată în arhitecturile de server ale unuia dintre cei mai mari furnizori de servicii de virtualizare, compania americană Citrix. Parteneriatul este o confirmare majoră a tehnologiilor dezvoltate de echipa Bitdefender în ultimii patru ani și ne așteptăm ca acestea să producă o schimbare importantă de paradigmă în modul de abordare a securității în zona enterprise”, spune Florin Talpeș, CEO al Bitdefender.

Studii recente arată că patru din cinci companii folosesc în prezent virtualizarea ca soluție de reducere a costurilor și creștere a eficienței departamentelor IT, iar securitatea datelor este una dintre principalele preocupări ale managementului.

Bitdefender a investit masiv în dezvoltarea tehnologiilor de securitate pentru mari companii, o direcție strategică ce va permite companiei creșteri constante de două cifre pentru următorii ani. În 2015, vânzările Bitdefender pe segmentul enterprise s-au dublat.

Ca urmare a acestei strategii, Bitdefender accelerează în acest an dezvoltarea hub-ului enterprise din Santa Clara, California. Compania a reconfigurat în prima parte a acestui an linia de top management prin recrutarea a doi vicepreședinți în hub-ul din SUA, responsabili de vânzări, marketing și soluții enterprise și promovarea altor șase vicepreședinți în sediul central. Structura completă prevede recrutarea unui vicepreședinte pe zona de Corporate Marketing.

Conform datelor raportate la Ministerul Finanțelor Publice, Bitdefender SRL a înregistrat în anul fiscal 2015 o cifră de afaceri de 387 de milioane de lei. Compania a exportat anul trecut de 377,9 milioane de lei, conform datelor BNR, furnizate la solicitarea Bitdefender.

Bitdefender a lansat o nouă tehnologie care reprezintă viitorul securității pentru corporații

Codul aerian al României va legifera utilizarea dronelor


Codul aerian al României, care ar putea fi aprobat de Parlament în acest an, va legifera utilizarea dronelor, astfel încât acestea să nu pună în pericol siguranța traficului aerian, a declarat, azi, Ioan Chirea, șeful Autorității, în cadrul conferinței PRIA Aviation.


Codul aerian al României va legifera utilizarea dronelor


"Codul aerian al României vizează atât activitatea aviației civile, cât și activitatea aviației militare. Totodată se ia în calcul chiar și activitatea aeronavelor ușoare, precum și a celor fără pilot la bord, așa-zisele drone. Prin această lege se detaliază și se pun în practică anumite cerințe ale utilizatorilor de spațiu aerian. Este foarte importantă această lege, deoarece astfel noi putem realiza un serviciu de căutare și salvare, știm cum să restricționăm spațiul aerian în anumite zone și putem asigura siguranța aeriană", a precizat Chirea.

El a susținut că, în cazul utilizării dronelor, este foarte importantă existența unui aviz de zbor pentru siguranța aeriană, astfel încât aeronavele care zboară în zona respectivă să știe că acolo sunt utilizate astfel de aparate.

"În momentul de față există Hotărârea de Guvern nr. 912 din 2010, prin care se specifică că orice zbor în spațiul aerian național trebuie să fie monitorizat. Acum acest lucru va fi cuprins în lege. Până acum era un proces mai greoi, dar acum va fi legiferată utilizarea dronelor. Este o problemă care frământă toate statele din Europa, iar creșterea acestor aeronave fără pilot este fără precedent, iar opinia mea este că acest sector se va dezvolta în continuare", a adăugat șeful Autorității Aeronautice Militare.

Codul aerian al României va legifera utilizarea dronelor

Top 3 laptopuri ieftine si bune - Cele mai bune laptopuri în 2015 sunt dotate cu unele dintre cele mai noi componente, beneficiind in acelasi timp de un raport calitate/pret excelent


Laptop-ul este o achizitie fara de care viata noastra ar fi fost mai saraca, spun multi dintre cei care au intrat deja in posesia unuia. Daca te intrebi ce model sa cumperi sau cu ce sa-ti schimbi laptopul actual, la ce sa fii atent, care sunt cele mai bune laptopuri de pe piata si la ce preturi le-ai putea gasi, incont.ro iti da toate raspunsurile!

Voi incerca sa realizez un top al celor mai bune si ieftine Laptop-uri privind raportul pret calitate.
Am ales in acest trei producatori consacrati Toshiba, ASUS si Lenovo. Configuratiile nu sunt aproape de top, sunt bune iar preturile sunt medii astfel incat orice cumparator sa-si poate achizitiona un astfel de laptop.


Cand se realizeaza un top 3 al acestor laptop-uri nu se aleg niciodata configuratii low sau high-end. pentru un raport calitate pret corect s-au ales sistem medii.

Care sunt criteriile dupa care alegi un laptop?


Dar care sunt criteriile dupa care alegi un laptop? Avem enumerati si explicati mai jos pasii care ar trebui urmati in luarea deciziei de cumparare a unui astfel de produs.


Destinatia de utilizare a laptopului   


Cand te-ai hotarat sa-ti cumperi un laptop, ar fi bine sa stii cat mai precis pentru ce vrei sa-l utilizezi: Jocuri, aplicatii, grafica, filme, muzica, etc. Vei avea nevoie de o configuratie diferita de la un caz la altul.


Bugetul disponibil

 
Stabilirea bugetului este pasul urmator. In functie de cati bani ai la dispozitie, urmeaza sa cauti cel mai performant laptop care sa se incadreze in suma si sa se plieze pe nevoile tale de utilizare.
Daca vei opta pentru cele mai ieftine modele, sub 1.500 lei, trebuie sa fii constient ca in afara de navigare pe Internet, muzica si filme nu vei putea face mare lucru cu el. Nu vorbim aici de oferte, ocazie cu care puteti gasi laptopuri de performante medii la un pret mic.

Laptopuri ieftine si bune


Iata mai jos cele trei laptop-uri care sunt din punctul TechMagazine cele mai bune laptop-uri dpdv pret-calitate!

OFERTA PLATINUM Laptop Toshiba Satellite C55-C-137 cu procesor Intel® Core™ i3-4005U 1.70Ghz, Haswell™, 15.6", 4GB, 500GB, DVD-RW, Intel® HD Graphics, Free DOS, White


Satellite C55-C este un laptop construit pentru utilizare zilnica si care nu face niciun compromis in materie de design. Subtire si elegant, acesta arata excelent in orice context.

Cu un finisaj sic cu pattern cu linii subtiri, disponibil in doua culori - negru mat si alb mat - Satellite C55-C atrage toate privirile. In plus, design-ul tastaturii sale asigura confort la utilizare.

Cu o varietate de procesoare Intel® sau AMD, Satellite C55-C este incredibil de responsiv. Viteza de operare este imbunatatita prin optiunea unui SSD (optional) de 128 sau 256 GB ce permite o bootare mai rapida si acces instant la aplicatiile tale, indiferent ca iti termini munca sau te relaxezi.

Este echipat si cu suport grafic intern si extern de pana la 2 GB VRAM (optional), pentru a-ti oferi libertatea de a rezolva toate activitatile zilnice

Cu o varietate de caracteristici inovatoare asigura utilizare facila si conectivitate ideala pentru Satellite C55-C. De exemplu, noul touchpad cu tehnologie palm-rejection reduce greselile enervante atunci cand folosesti tastatura. In plus, este echipat cu o gama larga de porturi, inclusiv USB 2.0 si USB 3.0, HDMI si un cititor multi-card ce suporta UHS-I standard. Satellite C55-C este disponibil chiar si cu sau fara Optical Disc Drive (ODD).

Toate ODD-urile de pe modelele Satellite C55-C sunt M-DISC™ ready - astfel ca iti vei putea incarca toate amintirile digitale pe un disc durabil si pastra pentru totdeauna.


Sa ne orientam catre urmatoarea varianta!

OFERTA GOLD Laptop Asus X553MA-SX455B cu procesor Intel® Celeron® Dual-Core N2840, 2.16GHz, 4GB, 500GB, Intel® HD Graphics, Microsoft Windows 8.1, Bing, Black


Asus X553MA din Seria X este un notebook perfect pentru absolut toate imprejurarile: pentru servici, pentru acasa si pentru deplasari inedite.

Designul sau durabil are un finisaj elegant sub forma unor cercuri concentrice; acesta este disponibil intr-o gama de culori variate, incepand cu clasicul alb si negru si continuand cu nuante mai expresive, cum ar fi roz pasiune sau violet lavanda.

La interior, seria X dispune de tehnologii pentru imbunatatirea experientei audio-vizuale, cum ar fi Asus Splendid si SonicMaster, pentru a va oferi imagini captivante si un sunet perfect.

Sistemele din Seria X dispun de toate dotarile esentiale, permitandu-ti practic sa reinventezi experienta de utilizare obisnuita. Indiferent de scenariul de utilizare, aceste notebook-uri se dovedesc a fi solutia ideala pentru munca sau divertisment.

Sistemele sunt echipate cu procesoare Intel® pana la versiunea Core™ si functie Instant On ce permite repornirea sistemului in doar 2 secunde din modul asteptare, iar interfata USB 3.0 face posibile viteze de transfer de pana la 10 ori mai mari decat USB 2.0. Sistemele din Seria ASUS X iti ofera tot ceea ai nevoie pentru o experienta de utilizare de calitate superioara, indiferent ca muncesti sau rulezi continut multimedia.

Sistemele din Seria X dispun de touchpad-urile de dimensiuni mari, echipate cu tehnologie Smart Gesture, ofera un nivel ridicat de precizie si viteza de raspuns, pentru o experienta de utilizare superioara. Tastatura ergonomica, fabricata dintr-o singura bucata, a fost creata pentru a-ti oferi cea mai confortabila experienta de utilizare.



OFERTA  Laptop Lenovo G40-30 cu procesor Intel® Celeron® Dual-Core™ N2840 2.16GHz, 14", 2GB, 500GB, Intel® HD Graphics, Microsoft Windows 8.1, Black


Avand o grosime de, doar 1", este echipat cu tehnologia VeriFace Pro de recunoastere a fetei si Lenovo Energy Manager ce va ajuta sa mariti autonomia dispozituvului ca sa va bucurati de mai mult timp de utilizare intre alimentari.

Performanta nu a fost niciodata mai la indemana dumneavoastra.

Avand la dispozitie ultimele generatii de procesoare Intel, gestionarea sarcinilor este mai rapida.

Placa grafica integrata Intel HD Graphics ofera un plus de realism pozelor si continutului dumneavoastra multimedia.

Daca totusi acest scurt review nu se pliaza pe dorintele Dvs, pe buget, va recomandam sa studiat o lista cu toate laptop-urile comercializate de cel mai mare retaier online, avand la dispozitie de la cel mai ieftin laptop ce poate fi cumparat cu 6-700 lei pana la super sistem de mii de euro.

Laptop ieftin

Cadouri de Ziua Copilului


Mi-a venit idea asta sa scriu aceasta postare despre idei de cadouri pentru copii si ce fel de cadou sa faci unui copil mic, cand, alaturi de Andreea, in Carrefour un cuplu ne-a intrebat, vazandu-ne la raionul jucarii, ce fel de cadou sa faca unui copil mic in varsta de 7-8 anisori.


E drept si noi, am dat-o din colt in colt, caci nu prea avea idei, ce fel de cadou sa facem. De aceea eram si noi acolo, cautand un cadou pentru un copil de 10-11 anisori. E o decizie si o activitate foarte grea cumpararea unui mic cadou pentru un pusti. Va garantez.

Sunt la varsta cand nu poate jucariile le plac, datorita multitudinii de jucarii si oportunitati de joaca, pustii mici fac mofturi si nu prea se joaca cu jucariile care nu le plac.

Deasemenea, va rog daca aveti si voi idei de cadouri pentru copiii mici sau maricei sa lasati un comentariu pentru a dezvolta aceasta postare, ca sa devina in timp un ghid util pentru cei ce trebuie sa faca un cadou cuiva.

Sa revenim, cand se alege cadoul se porneste de la faptul ca este un copil, ca este la varsta cand descopera lucruri noi, iar cadoul (jocul respectiv) respectiv trebuie sa-l ajute, sa-i dezvolte abilitatiile si sa fie practic si mai ales placut lui. Pe langa acest fapt, e musai de luat in calcul dorintele, ce fel de jocuri ii plac, ce tip de jucarii are si cum si cu cine se joaca cu ele - toate in functie de varsta lui.

Nu uitati cand luati un cadou, si pustiul respectiv are un fratior sau o surioara, neaparat trebuie luat cadou ambilor copii.

Pe eMAG acum se desfasoara campania Ziua Copilului

Cadoul trebuie sa fie atent ales, frumos, nu foarte scump insa pe cat mai util si practic. Daca as fi un situatia de a cumpara un cadou pentru un copilas as cumpara seturi de masinute, jocuri electronice mici cu masinute sau orice cuprinde masinute, daca varsta este una propice jocului cu asemenea jucarii. O masinuta nu da niciodata gres in alegerea unui cadou pentru un baiat mai mic. Daca creste, lucrurile se ingroasa un pic.

Pot fi luate carti, carti in limba engleza, hainute chiar si jocuri logice care il ajuta sa isi dezvolte intelectul. Caci rolul jocului si ale jucariilor este dezvoltarea intelectuala.

Pentru o fetita, cadoul standard este papusa si derivatii de gen. De asemenea, haine, mici truse de farduri (mare atentie sa nu fie toxice), posete si accesorii pentru fetite care le face sa se bucure si le da posibilitatea sa isi imite mamele. Fetele, pot primi carti, bijuterii mici, orice tip de carte pe care credeti ca le-ar bucura.

Idei de cadouri de Ziua Copilului


Iata o lista utila cu idei de cadouri cu pret mic, reduse aflate in reduceri pentru toate varstele de la bebelusi, la adolescenti pana la copilul din ... tine !



O alta varianta simpla este sa sunati parintii ca acestia sa va spuna - ce vrea copilul. E varianta cea mai simpla si optimista. Daca totusi optati spre varianta online, si pe eMAG nu ati gasit ceva atractiv, va recomand si BestKids.

Spor la cumparaturi in alegerea unui cadou frumos.

Cadouri de Ziua Copilului

Căutaţi lenjerie ieftina de corp de calitate pentru orice ocazie? Astratex.ro este un magazin virtual de lenjerie intimă cu multe reduceri. Va oferim lenjerie de corp de marcă de la cei mai renumiţi producători – sutiene moderne, lenjerie sexi şi erotică şi costume de baie. Astratex.ro oferă o gamă largă de lenjerie modernă de la lenjeria de zi cu zi, la momentele intime in doi sau lenjerie sport pentru timpul liber.

Lenjerie intima ieftina de calitate superioara. Mii de produse de lenjerie pentru femei, barbati si copii. Chilotei, sutiene, tanga, lenjerie intima fara cusaturi, lenjerie intima pentru gravide, lenjerie intima cu aloe vera

Astratex.ro - Lenjerie intima ieftina pentru femei si barbati


Astratex.ro - Lenjerie intima ieftina pentru femei si barbati

Orange intră pe piața internetului fix și a televiziunii prin cablu


Orange şi Telekom au anunţat azi lansarea primelor oferte comerciale bazate pe acordurile semnate la finele anului trecut prin care cei doi operatori îşi oferă acces reciproc la reţele pentru a-şi reduce costurile.

Orange intră pe piața internetului fix și a televiziunii prin cablu


Timişoara, urmând ca acoperirea să fie extinsă în zonele urbane din restul ţării, până la finalul anului. Astfel, utilizatorii se vor bucura de calitatea Orange şi pentru soluţiile pentru acasă, de o ofertă avantajoasă şi de mai mult confort şi timp liber câştigat, având un singur furnizor pentru toate serviciile de telecom, a anunţat Orange.

Pentru a le asigura clienţilor o experienţă cât mai bună şi o utilizare cât mai uşoară a serviciilor pentru acasă, Orange le oferă tuturor celor care optează pentru pachete convergente suport proactiv din partea unei echipe dedicate a Serviciului Clienţi. Astfel, în prima zi după instalarea serviciilor, clienţii vor fi sunaţi pentru a fi asistaţi telefonic la utilizare.

La rândul lui, Telekom Romania oferă clienţilor acces la reţeaua 4G a Orange, ajungând la o acoperire de 96% din populaţia urbană a României.

Acoperirea extinsă 4G este disponibilă clienţilor Telekom Romania noi şi existenţi,atât rezidenţiali cât şi din segmentul business, ai serviciilor mobile pe bază de abonament şi ai ofertelor MagentaONE, cu planuri tarifare ce includ servicii 4G.

Sursa

Orange intră pe piața internetului fix și a televiziunii prin cablu

STUDIU: Conexiunile 4G au crescut de 3,5 ori anul trecut


Presedintele ANCOM a aratat ca, la sfarsitul anului 2015, in Romania existau 14,7 milioane de conexiuni mobile de banda larga, in crestere anuala cu 22%.

Rata de penetrare la 100 de locuitori a internetului mobil broadband a ajuns astfel la 74%, cu peste 13 p.p. mai mult decat la sfarsitul anului 2014.

Din totalul de 14,7 milioane de conexiuni mobile de banda larga, 9 milioane de conexiuni sunt pe baza de abonament, in crestere anuala cu 40%, in timp ce conexiunile pe baza de cartele preplatite au crescut doar cu 1%, pana la 5,7 milioane.

Traficul total realizat prin intermediul acestor conexiuni s-a dublat pe parcursul anului 2015, de la 46 mii de TB in anul 2014 la 99 mii TB in anul 2015. De asemenea, traficul mediu lunar pe conexiune a urcat de la 0,26 GB la 0,48 GB.

Conexiunile 4G au crescut de 3,5 ori anul trecut


Numarul conexiunilor 4G a crescut anul trecut de 3,5 ori, pana la 2,7 milioane, fata de 800.000 in 2014, potrivit ANCOM.

Aproape de 3 ori si jumatate crestere intr-un singur an a conexiunilor 4G in Romania, de la mai putin de 800.000 in 2014 pana la 2,7 milioane in 2015. Acest fapt ne confirma interesul utilizatorilor romani pentru terminale performante, mobilitate si viteza, dar si faptul ca operatorii au făcut investitii in retele in ultimii ani, ceea ce a dus, de altfel, la aparitia si dezvoltarea accelerata a cererii pentru astfel de servicii”, a afirmat presedintele ANCOM, Catalin Marinescu.

In ceea ce priveste telefonia mobila, la sfarsitul anului 2015, in Romania erau 23,1 milioane de utilizatori activi ai acestor servicii, in crestere cu 1% fata de anul 2014.

Este insa de remarcat faptul ca numarul de utilizatori pe baza de abonament a continuat sa creasca pana la 10,7 milioane (+8%), in defavoarea cartelelor preplatite active, al caror numar a scazut cu 5% (pana la 12,5 milioane).

Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobila la 100 de locuitori a ajuns la 116,4% la finalul anului 2015.Desi numarul de utilizatori de telefonie mobila a ramas aproape constant, traficul total efectuat de acestia a crescut in anul 2015 cu 4% fata de anul 2014, pana la aproape 70 miliarde minute.

Cresteri semnificative s-au inregistrat in cazul traficului international (+76% pana la 3,7 miliarde minute) si a traficului catre alte retele de telefonie mobila (+64% pana la 14,9 miliarde minute), in cazul ultimului tip de trafic unul dintre factorii determinanti fiind ofertele atragatoare pe piata cu amanuntul care contin minute nationale, ca urmare a interventiei ANCOM pe piata de gros prin reglementarea valorii maxime a tarifelor de terminare a apelurilor in retelele mobile.

Traficul catre retele fixe a crescut cu 3%, iar traficul in retelele mobile proprii a inregistrat o scadere de 9%. In anul 2015 au fost trimise peste 20 miliarde de mesaje SMS, cu 3% mai multe fata de 2014, 85% dintre acestea fiind trimise in propria retea mobila.

Daca peste jumatate din traficul de voce este realizat de utilizatorii pe baza de abonament, in cazul traficului de mesaje SMS 40% este realizat de aceasta categorie de utilizatori.

Durata medie a unui apel de pe un terminal mobil in anul 2015 a crescut la 2 minute si 32 de secunde, iar traficul de voce mediu realizat de un utilizator activ intr-o luna a fost de 4 ore si 13 minute, cu 7 minute mai mult decat media inregistrata in anul 2014. Totodata, un utilizator a transmis in medie 74 de mesaje SMS intr-o luna.

Sursa

STUDIU: Conexiunile 4G au crescut de 3,5 ori anul trecut


Bun regasit, continuam seria de recomandari cu carti de citit. Este foarte usor sa gasesti carti online, datorita Libris si a altor librarii online. Ador Libris. Cu ajutorul lor am reusit sa facem o lista de carti cu pret redus. Daca va place sa citit, ati ajuns bine. Despre reduceri la carti am mai scris.

Ziua Libris. Reduceri la carti de Ziua Libris. 7 ani!

Evolio M5 cel mai bun smartphone entry level


Revista Connect a sărbătorit 15 ani de existență neîntreruptă pe piață, cu un eveniment în care au fost premiate cele mai bune companii şi produse de telecomunicaţii ale anului 2015.

Produsele anului 2015: Evolio M5 cel mai bun smartphone entry level


În cadrul ceremoniei de aseară, “Gala Premiilor connect”, unul dintre cele mai importante evenimente din lumea IT&C, Evolio M5 a primit premiul de cel mai bun smartphone entry level. Fiind primul smartphone de pe piață care oferă gratuit înlocuirea ecranului spart.

Telefoanele Huawei P8 Lite şi Samsung Galaxy S6 Edge se numără, de asemenea, printre câştigători.

Digi Mobil a primit premiul pentru cel mai bun operator telecom din România,


“Produsele anului 2015” au fost alese de public prin vot online pe site-ul revistei.

Evolio M5 cel mai bun smartphone entry level

Vonino Xavy L8, o tabletă 4G la un preț bun


Cu un design subțire, minimalist, ecran de 8 inch și cameră foto de 5 megapixeli, tableta Vonino Xavy L8 are la bază sistemul de operare Android 5.1 Lollipop, un procesor Quad Core MediaTek și 8GB Flash. Tableta este compatibilă cu tehnologia 4G.

Vonino Xavy L8, o tabletă 4G la un preț imbatabil


Procesorul grafic ARM Mali T720 asigură fluiditate în utilizarea majorității aplicațiilor disponibile în Google Play Store, iar spațiul de stocare disponibil de 8GB poate fi extins prin intermediul unui card microSD de până la 32GB. Utilizatorii tabletei Vonino Xavy L8 se vor bucura de viteze de download de până la 150 Mbps, întrucât terminalul oferă conectivitate 4G/LTE Cat 4.

Display-ul IPS capacitiv de 8 inch beneficiază de tehnologia MiraVision și redă imagini și clipuri video în culori fermecătoare, afișând mult mai multe detalii decât un ecran care nu înglobează această tehnologie, oferind astfel o experiență mai intensă. Filmele, videoclipurile, imaginile sau aplicațile preferate pot fi savurate la cea mai bună calitate, grație posibilității de conectare a tabletei la orice TV prin intermediul funcției Cast Screen (funcție disponibilă pentru televizoarele compatibile).

Camera principală a tabletei Xavy L8 are 5MP, dispune de stabilizare optică a imaginii (EIS), autofocus, modurile: HDR, panoramă și urmărire mișcare, poate fotografia în mod continuu până la 99 de cadre iar camera secundară este de 2MP.

Bateria de 4000 mAh asigură o utilizare de până la 4.5 ore în 4G, 5.5 ore în 3G, 6.5 ore în 2G. În cazul călătoriilor lungi se poate asculta muzică până la 6 ore sau se poate realiza streaming video (până la 4 ore).

Alături de tableta Xavy L8, în magazinele Orange se mai pot găsi și alte gadgeturi din portofoliul Vonino: cum ar fi ceasul pentru copii Kidswatch S2 sau sistemul audio MusicPad M1 (care vine la pachet cu aplicația de muzica Deezer), cele două gadget-uri fiind lansate în premieră în România prin intermediul Orange.

Vonino Kidswatch S2 este un ceas de mână pentru copii cu funcții de localizare și telefon mobil încorporate, creat cu gândul la părinți – asigurând mai puține griji pentru aceștia și, în același timp, mai multă libertate pentru copii. Ceasul ține familiile conectate fără necesitatea de a cumpăra copilului un smartphone mai devreme decât este necesar.

Cu ajutorul aplicației Vonino Family Tracker, părinții rămân conectați la activitatea copilului lor întreaga zi folosind doar smartphone-ul sau tableta.

Vonino MusicPAD M1 extinde divertismentul dincolo de telefoane și tablete. Vonino introduce “Android Smart Home Entertainment System”, primul de acest fel din lume, care, prin designul elegant și minimalist, se integrează în orice ambient, asigurând buna dispoziție acasă, la birou sau în concediu. MusicPAD M1 oferă acces gratuit 12 luni la peste 35 de milioane de melodii prin aplicația de muzică Deezer.

Vonino Xavy L8, o tabletă 4G la un preț bun!

G DATA oferă sfaturi de securitate cu ocazia Zilei Mondiale a Parolei


5 mai 2016 a fost Ziua Mondială a Parolei. Online banking, cumpărături online, e-mail-uri și conturi de social media - pentru toate acestea utilizatorii trebuie să-și amintească o parolă sau un cod PIN.

Conform unui studiu realizat de BITKOM, aproximativ o treime din populație (36%) se simte copleșită de cantitatea mare de parole pe care trebuie să și-o amintească. La urma urmei, utilizatorii de Internet au, în medie, 17 parole diferite (sursa: Password Research).

Multe persoane folosesc parole care se bazează pe informații personale. Acest lucru face o parolă mai ușor de memorat, însă atacatorii știu şi ei acest lucru. Parolele numerice scurte pot fi ușor de ghicit dacă sunt folosite anul, luna sau ziua nașterii utilizatorului.

Alte parole utilizate în mod obișnuit, cum ar fi numele partenerului sau numele unui animal de companie pot fi aflate de atacatori cu relativă ușurință. O combinație care să includă şi caractere majuscule, precum și cifre, oferă mult mai multă securitate. Parolele cu cel puțin opt caractere și cifre diferite oferă un grad mult mai ridicat de securitate.

Cum ar trebui să arate o parolă sigură şi uşor de memorat. Gândiți-vă la o propoziție și apoi utilizați primul caracter al fiecărui cuvânt și numerele incluse pentru a forma o parolă puternică.

Parolele sigure, reprezintă totuși doar un ingredient pentru o securitate îmbunătățită pe web.

Trei puncte recomandate de G Data


• Schimbaţi parolele: Utilizatorii ar trebui să schimbe parolele tuturor conturilor online în mod regulat. Refolosirea aceleiaşi parole în mai multe conturi ar trebui să fie evitată. Câte o parolă unică ar trebui să fie aleasă pentru fiecare serviciu online sau rețea de social media.

• Asiguraţi-vă protecție împotriva programelor malware: În multe locuinte, sunt folosite dispozitive diferite pentru a naviga pe web. Prin urmare, toate aceste dispozitive, de genul desktop-uri PC, smartphone-uri, tablete sau notebook-uri ar trebui să fie luate în considerare atunci când se efectuează un control de securitate. Toate dispozitivele trebuie să fie echipate cu protecție malware-ului actualizată regulat pentru fi în siguranță împotriva virușilor, troienilor și a altor programe dăunătoare.

• Sisteme de operare: Toate actualizările de securitate pentru sistemele de operare, precum și pentru toate aplicațiile software ar trebui să fie instalate fără întârziere. Acest lucru asigură ca orice vulnerabilități existente să nu poată fi exploatate.

G DATA Password Manager îmbunătățește securitatea


Pentru un plus de securitate și acces convenabil la datele de conectare, poate fi folosit Password Manager, ce va fi inclus în G Data Total Protection. Orice date sensibile, cum ar fi numele de utilizator și parolele sunt stocate într-o bază de date criptată. Această bază de date poate fi accesată doar cu o parolă master.

După instalare, Password Manager apare ca o pictogramă în browser. Acesta își aminteşte toate portalurile web pentru care au fost stocate datele de acces şi elimină pericolul parolelor nesigure. Password Manager va fi disponibil în curând.

G DATA oferă sfaturi de securitate cu ocazia Zilei Mondiale a Parolei

Bucharest Technology Week

UPDATE / 23 Mai 2016

Astazi a inceput cea mai mare sarbatoare a tehnologiei, Bucharest Technology Week. Alatura-te comunitatii locale in 7 zile pline de evenimente in tot orasul.

Saptamana se incheie cu cea mai mare expozitie de tehnologie pentru publicul larg, in Piata George Enescu, pe 27, 28 si 29 mai. Vino sa descoperi roboti care danseaza si fac curat singuri, scanere cu ajutorul carora iti poti printa bustul in format 3D, solutii de transport electrice, printre care si scutere actionate de miscarea corpului tau, solutii care te ajuta sa iti faci casa inteligenta si sa o controlezi prin intermediul telefonului si multe altele.

Cu cine te intalnesti la saptamana tehnologiei

• Roboti: Cainele Zoomer, MiP Self Balancing robot, roboti de linefollower, roboti de minisumo, Gigi the 3rd, brat robotic
• Gadget-uri si device-uri: Viaroom, PC Garage, iRobot, Samsung, Quick Mobile, F64
• Masini electrice si hibride: Tesla, Toyota si Lexus Romania, BMW Group Romania, Renault Romania, Autoklass Group, Badsi - Nissan, Ford Romania
• Solutii de transport electric: Smart balance, Air motion, Ninebot, E-Twow, Nitroscooters
• Solutii de printare 3D: Prototipare 3D, Suntem 3D, iPrint 3D
• Aplicatii mobile: Let's do it Romania, Uber
• Solutii de smart homes: Eaton, Gira, Schneider Electric
• Solutii de smart cities: Tonis, V Tree, uRAD Monitor, E-Mobility



Timp de o săptămână, între 23 și 29 mai, în oraș vor avea loc peste 30 de evenimente adresate publicului larg, conferințe de business tematice și o expoziție interactivă de tehnologie. Programul săptămânii poate fi găsit pe www.techweek.ro.


Orașe precum Londra, Berlin și chiar Sofia au deja propriile evenimente prin care sărbătoresc tehnologia și impactul pe care mediul digital îl are asupra activității noastre zilnice. În luna mai, Bucureștiul va fi plasat de asemenea pe această hartă o dată cu desfășurarea Bucharest Technology Week.

Bucharest Technology Week: Tehnologia viitorului prezentă la București pentru 7 zile

Liderii de business vor participa la 4 conferințe tematice, în care vor descoperi noi studii de caz ale aplicațiilor tehnologiei în afacerea lor. Innovation Summit (24 mai), Brands+Tech Summit (25 mai), Enterprise-IT Summit (26 mai) și Java Dev Summit (27 mai) vor avea loc la Athénée Palace Hilton, reunind experți din mediul local și internațional pentru dezbateri menite să accelereze adoptarea tehnologiilor noi de către companiile românești.

Săptămâna se va termina cu o expoziție interactivă în Piața George Enescu - Ateneu, pe 27-29 mai, în care vizitatorii vor putea testa mașini electrice și hibride, roboți, gadget-uri, device-uri, soluții de transport electric, soluții de printare 3D, soluții de smart homes și multe altele. Participarea la expoziție e gratuită pentru cei înregistrați online pe www.techweek.ro/tickets/#expo, care vor fi printre primii ce vor afla despre noile tehnologii și gadgeturi anunțate.

Conferințele sunt susținute de AMD în calitate de Partener al Innovation Summit, iQOS în calitate de Partener al Brands+Tech Summit, Siemens în calitate de Partener al Enterprise-IT Summit și ING în calitate de Partener al Java Dev Summit și de Metro Systems, Luxoft, Romstal și Endava în calitate de sponsori ai evenimentului. Partenerii digitali sunt Kubis Interactive și TheCon. Beverages partner este Stella Artois.

Asociații și instituții partenere: ANIS, ARIES, Netherlands Romanian Chamber of Commerce, IAA, SNSPA, Universitatea București

Parteneri media principali Bucharest Technology Week: Kiss FM, Playtech, Zon@ IT

Bucharest Technology Week: Tehnologia viitorului prezentă la București pentru 7 zile (Update)

... pentru ca stiu ca iti doresti si cauti carti reduse ...

Carti online ieftine


Ma adresez acelora dintre dumneavoastra care apreciaza cartea si cumpara carti online ieftine, aflate in reduceri ... atat la propriu cat si la figurat. Si nu numai!

Carti online ieftine la pret redus



Stiati ca in aceasta perioada va puteti achizitiona cartea mult dorita la un pret rezonabil ? E perioada de reduceri online. Acum sunt reduceri de preturi mari la carti. Trebuie sa va ganditi , dar repede , la voi si la persoanele de langa voi. Sot, sotie, iubit, iubita, copii, prieteni, parinti, diverse alte obligatii, etc.

Carti online ieftine

Google a lansat un serviciu de telefonie fixă


Gigantul american de internet Google a anunțat marți că oferă utilizatorilor săi din Statele Unite un serviciu de telefonie fixă pentru orașele americane unde oferă și servicii de internet de mare viteză prin fibră optică, scrie AFP.



Serviciul, denumit Fiber Phone, se află situat în mediul online, mai precis în ''Cloud'', dispunând astfel de unele funcții suplimentare cum ar fi transcrierea mesajelor vocale și expedierea acestora prin mesaje text (SMS) sau prin e-mail, precum și conexiune automată cu telefonul mobil când utilizatorul este departe de casă.

"Dacă telefoanele mobile ne împing spre viitor, telefonul fix rămâne încă important pentru numeroase familii", conform unui mesaj publicat marți de Google.

Google a anunțat un tarif de 10 dolari pe lună pentru apeluri nelimitate în interiorul Statelor Unite și prețuri accesibile pentru apeluri internaționale.

Despre Google Fiber Phone


Proiectul Google Fiber, inițiat în 2012, este astăzi funcțional doar în patru orașe (Atlanta, Austin, Kansas City și Provo), însă compania are planuri de extindere și în alte regiuni și orașe din SUA. Nu este prima incursiune a celor de la Google pe tărâmul serviciilor de telefonie, existând deja serviciul online Google Voice, care permite comutarea mai multor linii telefonice către un număr unic, dar și serviciul de telefonie mobilă ''Project Fi''.

Fiber Phone va fi lansat inițial pe unele site-uri din Statele Unite, însă obiectivul este să devină o opțiune complementară propusă tuturor orașelor din SUA unde gigantul informatic instalează rețeaua sa experimentală de mare viteză prin fibră optică Google Fiber.

Google a lansat un serviciu de telefonie fixă

STUDIU: Circa 90% dintre români utilizează smartphone-ul în special acasă și cel mai mult seara


Cei mai mulți români (89%) utilizează smartphone-ul în special acasă, iar momentul zilei în care aceste dispozitive sunt folosite cel mai mult este seara, când oamenii se întorc de la serviciu și se relaxează, arată un studiu realizat de compania iSense Solutions și prezentat în cadrul forumului de mobile marketing Mobifest, organizat de Evensys.

STUDIU: Circa 90% dintre români utilizează smartphone-ul în special acasă și cel mai mult seara


Potrivit studiului, alte locuri în care posesorii de smartphone folosesc acest dispozitiv sunt la serviciu (65%), în mijloacele de transport în comun (64%), pe drum (64%), în cafenele (58%), la restaurante (50%) și chiar la evenimente sociale/petreceri (43%). Totuși, deși abonamentele și cartelele de telefonie care includ Internet au devenit din ce în ce mai accesibile, 54% dintre utilizatorii de smartphone preferă să se conecteze la Internet prin intermediul rețelelor wireless.

Numărul de activități diferite pe care utilizatorii le realizează pe smartphone cel puțin o dată pe zi a crescut de la 8 în 2014 la 9 în 2016. Cele mai comune utilizări ale telefonului, exceptând vorbitul și trimisul sms-urilor, sunt accesarea site-urilor web (87% dintre deținătorii de smartphone practică această activitate zilnic în 2016, față de 68% în 2014), a rețelelor sociale (85% în 2016 vs. 64% în 2014) și a e-mailului (79% în 2016 vs. 65% în 2014).

De asemenea, românii folosesc smartphone-ul pentru a vorbi pe chat, pentru a realiza și edita poze, pentru a se juca sau pentru a asculta muzică.

În ceea ce privește conținutul video, 82% dintre utilizatorii de smartphone urmăresc videoclipuri pe telefoanele lor. Dintre aceștia, 66% preferă să le vadă pe site-urile online, iar 55% prin diferite aplicații, precum YouTube, Facebook, Instagram, 9GAG și Snapchat. Cele mai urmărite sunt clipurile muzicale (77%), urmate de cele funny (73%) și de tutoriale (47%).

Studiul mai arată că românii obișnuiesc să folosească telefonul inteligent atunci când privesc la televizor (68%), mănâncă singuri (60%), ascultă radio (54%), folosesc Internetul pe PC/laptop/tablet (51%) sau când citesc o carte sau un ziar în format fizic (19%). Mai mult, aceste medii îi pot determina să caute mai multe informații pe smartphone, cele mai convingătoare canale în acest sens fiind TV-ul (48% dintre utilizatorii de smartphone au căutat cel puțin o dată informații pe acest dispozitiv în urma vizionării unui lucru interesant la TV) și internetul (46%).

Smartphone-ul a devenit o sursă de informare pentru consumatorii români, 92% dintre utilizatori căutând pe acest dispozitiv cel puțin o dată informații despre un produs, înainte de a-l cumpăra. Principalele informații de care sunt interesați sunt legate de preț, caracteristici detaliate despre produs și păreri ale altor consumatori despre acesta. În plus, 34% dintre deținătorii de smartphone afirmă că fac achiziții săptămânal prin intermediul telefonului, principalele produse căutate cu scopul de cumpărare fiind cele electronice (25%), urmate de haine și accesorii, care sunt din ce în ce mai căutate pe dispozitivele mobile (14% în 2016 față de 8% în 2014).

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions, special pentru Mobifest, pe un eșantion de 1.029 de respondenți. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta între de peste 18 ani, din mediul urban din România, iar culegerea datelor a fost realizată în perioada 2-5 aprilie 2016. Rezultatele au un grad de eroare de +/-3,06%, la un nivel de încredere de 95%.

Sursa

STUDIU: Circa 90% dintre români utilizează smartphone-ul în special acasă și cel mai mult seara

Vânzările Apple se confruntă cu prima scădere trimestrială din 2003


O creştere în cererea de smartphone-uri, playere muzicale şi alte dispozitive electronice a propulsat venitul anual al Apple la 227 de miliarde de dolari, în cei 13 ani de la ultima scădere trimestrială, rezultând într-o creştere astronomică a acţiunilor, ceea ce a făcut Apple cea mai valoroasă companie din lume.


Apple se confruntă cu prima scădere trimestrială a vânzărilor din 2003


Lungul şir de 51 de creşteri trimestriale consecutive ale Apple a luat sfârşit şi este posibil ca expansiunea să revină abia înspre finalul anului, anunţă Bloomberg.

Era creşterilor neîntrerupte s-a lovit însă de un zid, în trimestrul care s-a finalizat în martie, în condiţiile în care mai puţini oameni şi-au actualizat iPhone-ul cu ultima versiune, iar compania prezice încă un declin în perioada următoare.

Vânzările în T1 au scăzut cu 13%, la 50,6 miliarde de dolari, faţă de 58 de miliarde de dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul a scăzut la 10,5 miliarde de dolari, faţă de 13,57 mld. dolari, în condiţiile în care cererea pentru iPhone-uri a scăzut cu 16%.

Vânzările Apple se confruntă cu prima scădere trimestrială din 2003

Taxa de reziliere a contractului de telefonie mobilă Vodafone, Digi & Orange : Când poate fi cerută în mod legal? Este legala sau nu ?


Operatorii de telefonie mobilă n-au voie să ceară clienţilor o taxă de reziliere, potrivit Legii nr. 193/2000, atunci când aceştia din urmă vor încetarea serviciilor înainte de expirarea duratei minime contractuale. Însă, aşa cum cititorii AvocatNet.ro au semnalat în nenumărate rânduri, taxa de reziliere este solicitată în continuare.


Taxa de reziliere a contractului de telefonie mobilă Vodafone, Digi & Orange : Când poate fi cerută în mod legal? Este legala sau nu ?


Practica operatorilor de telefonie mobilă de a cere o taxă de reziliere, atunci când clienţii vor încetarea serviciilor înainte de expirarea duratei minime contractuale, este considerată abuzivă, potrivit legislaţiei în vigoare. Totuşi, în anumite situaţii, solicitarea unei taxe de reziliere poate fi considerată justă.

Când poate fi cerută în mod legal? Este legala sau nu ?


Într-o situaţie de acest fel, în ciuda interdicţiei legale, operatorii de telefonie mobilă pot avea dreptul să ceară despăgubiri de la clienţi, însă doar în măsura în care există, cu adevărat, un prejudiciu. Potrivit unui specialist de la societatea civilă de avocaţi Ionescu şi Sava, un exemplu în acest sens este atunci când clienţii cumpără telefoane la preţuri reduse.

Concret, deşi Codul consumului prevede în mod expres că dreptul consumatorilor la denunţarea sau rezilierea unui contract nu poate fi anulat sau restrâns de nicio clauză contractuală sau înţelegere între părţi, legea apără şi dreptul firmelor de a cere despăgubiri, atunci când există o justificare.

"În temeiul art. 84 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, legiuitorul înţelege să apere, pe de altă parte, şi dreptul operatorului economic de a putea solicita despăgubiri clientului în situaţia în care acestea sunt justificate, dar fără a se defini în ce condiţii despăgubirile vor fi considerate juste", a punctat avocata de la Ionescu şi Sava.

Specialistul contactat de redacţia noastră a lămurit că, atunci când se doreşte încetarea serviciilor fără plata unei taxe de reziliere, clienţii trebuie să informeze operatorul de telefonie mobilă, cu respectarea unui termen de preaviz, cu privire la intenţia de a denunţa contractul în mod unilateral.

"În contractele cu executare succesivă sau continuă, aşa cum este şi contractul încheiat cu operatorii de telefonie mobilă, acest drept poate fi exercitat cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz, chiar şi după începerea executării contractului, însă denunţarea nu produce efecte în privinţa prestaţiilor executate sau care se află în curs de executare", spune Corina Gimurtu.

În cele mai multe cazuri, termenul rezonabil de preaviz este de 30 de zile, iar la împlinirea acestuia trebuie transmisă operatorului de telefonie mobilă o notificare de reziliere unilaterală. "De regulă, termenul rezonabil de preaviz este cel de 30 de zile, după împlinirea căruia clientul trebuie să trimită notificarea privind rezilierea unilaterală a contractului operatorului de telefonie mobilă fie prin intermediul unui executor judecătoresc, fie printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire şi conţinut declarat", a adăugat avocata.

În principiu, clauzele care impun o taxă de reziliere sunt considerate abuzive deoarece consumatorii nu le pot negocia cu operatorii de servicii la momentul încheierii contractelor in momentul achizitionarii unui abonament cu sau fara telefon mobil.

Mai exact, aşa cum se arată în Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor". Clauzele considerate ca nefiind negociate direct cu consumatorii sunt cele stabilite în prealabil, fără a da posibilitatea acestora de a influenţa natura lor.

În cazul de faţă, avocata de la Ionescu şi Sava a lămurit că dezechilibrul amintit de lege este dat de faptul că operatorul de telefonie mobilă instituie taxa de reziliere doar pentru consumatori. Cu alte cuvinte, operatorul ar trebui să instituie şi o taxă pe care să o plătească clienţilor atunci când rezilierea se produce la iniţiativa sau din vina sa.

Deoarece este o practică interzisă prin lege, introducerea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 şi 1.000 de lei.

Sursa acestui articol este AvocatNet - citeste mai departe.

Taxa de reziliere a contractului de telefonie mobilă Vodafone, Digi & Orange: Când poate fi cerută în mod legal? Este legala sau nu ?

Cel mai bun si ieftin GPS - Garmin 865T, partenerul tau de drum!


Garmin a anuntat lansarea modelului nüvi 865T, un model ce are integrata tehnologia de asistenta in trafic cu functia junction view si tehnologia de recunoastere a vocii, creandu-se astfel un sistem de navigatie portabil si valoros.


Tehnologia de recunoastere a vocii este considerata cea mai sigura si avantajoasa functie.



Dupa ce ajusteaza un dispozitiv push-to-talk wireless la volan, utilizatorii pot activa fara efort echipamentul prin rostirea comenzilor ce corespund tastelor de pe ecranul tactil.

Recunoasterea vocii este disponibila pentru limbile engleza americana, engleza britanica, franceza, spaniola, germana, italiana si limbile nordice.


Nüvi 865T dispune de tehnologia de asistenta in trafic ce este insotita de functia junction view care detaliaza manevrele ce vor urma si directiile specifice de rulare, precum detaliile semnelor de drum si dungile ce indica linia corecta de circulatie.

Soferii pot rosti intrebarea “Unde ma aflu?”, si vor putea vizualiza coordonatele exacte ale latitudinii si longitudinii, cea mai apropiata adresa si intersectie, cele mai apropiate spitale, sectii de politie si benzinarii.

Nüvi 865T dispune de tehnologia wireless Bluetooth pentru efectuarea de apeluri hands-free prin imperecherea cu telefoane compatibile. Nüvi 865T suporta conexiunea de inalta viteza USB 2.0, permitand dispozitivului sa descarce la viteze mari muzica, fotografii si multe altele.


Nüvi 865T dispune de boxe stereo pe partea din fata si o baterie litiu-ion detasabila, un ecran tactil de 4,3” (480x272 pixeli) si vine incarcat cu hartile Europei si ale Romaniei. Garmin nüvi 865T va avea un pret de 430 Euro si va fi disponibil in Europa din luna martie al acestui an.

Un alt top al celor mai bune aparate GPS cu pret redus se poate studia aici.

Cel mai bun si ieftin GPS - Garmin 865T, partenerul tau de drum!

Google a lansat o platformă online dedicată antreprenorilor şi studenţilor la marketing

Google anunţă lansarea în România a programului „Atelierul Digital”,o platformă online gratuită care oferă tinerilor pregătire în domeniul marketingului digital şi în dezvoltarea afacerii cu ajutorul internetului.


Internetul este esenţial în societatea de astăzi, oferind oportunităţi şi mijloace de dezvoltare antreprenorilor şi afacerilor. Vrem ca prin programul „Atelierul Digital”,lansat astăzi să oferim un instrument care să ajute viitoarea forţă de muncă si antreprenorii în obţinerea cunoştinţelor digitale atât de importante în economie. Sperăm ca acest lucru să contribuie la sprijinirea României în exploatarea oportunităţilor oferite de economia digitală”, spune Dan Bulucea, Country Director Google România.

Google a lansat o platformă dedicată antreprenorilor şi studenţilor la marketing

Platforma online „Atelierul Digital” oferă pregătire în lumea digitală sub forma unor cursuri video gratuite, pe o gamă cuprinzătoare de domenii: de la cum să-ţi construieşti prezenţa online, la campanii de marketing în social media sau utilizarea mediul mobil pentru a atrage noi clienţi. Utilizatorii pot alege o anumită tema pe care vor să se pregătească sau să urmeze întregul curs online.

Nevoia de competenţe digitale este una dintre cele mai mari provocari ale Uniunii Europene şi ale Europei Centrale si de Est in particular. Potrivit datelor Comisiei Europene, în viitorul apropiat, 90% dintre slujbe vor necesita cunoştinţe digitale. Comisia Europeana estimează că, până în 2020, 825.000 de locuri de munca vor fi neacoperite din cauza acestui decalaj.

Potrivit Digital Economy&Society Index (DESI), România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte competenţele digitale. Doar 16% dintre români au cunoştinţe digitale de bază, în comparaţie cu media de 30% a EU15 (Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Marea Britanie) si 26% în ţările NMS13 (Bulgaria, Croatia, Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia), arată un raport DELab.

Mai mult, 43% dintre români declară că nu au deloc competente digitale, ceea ce este mult peste media de 25% în ţările NMS13 si 14% in EU15. Doar 8% dintre români cred că au cunoştinţe digitale destul de solide pentru a face faţă într-un mediu de lucru competitiv.

Google a lansat o platformă dedicată antreprenorilor şi studenţilor la marketing

AllView a lansat Visual VR


Allview lansează Visual VR – ochelarii care îți deschid calea către realitatea virtuală fără butoane. Allview este brandul autohton de smartphone-uri si tablete numarul 1 din Romania. In 2010, Allview a fost prima companie din Romania care a lansat o tableta PC, a urmat in 2011 primul smartphone sub brand romanesc, iar in 2013 a lansat primul smartphone single SIM din portofoliu

Allview, brandul autohton numărul 1 de smartphone-uri și tablete prezent pe piața din România a lansat ochelarii Visual VR, echipamentul care te transpune în realitatea virtuală pe care o poți controla fără butoane externe, exclusiv prin mișcările capului. Ochelarii Visual VR funcționează împreună cu numeroase modele de telefoane inteligente marca Allview.


AllView a lansat Visual VR - ochelarii care îți deschid calea către realitatea virtuală fără butoane


Ochelarii Visual VR sunt compatibili cu smartphone-urile dotate cu senzor giroscop și care au diagonala cuprinsă între 4 și 6 inch. Ochelarii cântăresc numai 263g, o greutate redusă care asigură o utilizare confortabilă. Focalizarea și distanța dintre lentile pot fi reglate cu ușurință, pentru ca Visual VR să se adapteze nevoilor fiecărui utilizator. Ochelarii oferă un câmp vizual generos de 102°.

Odată intrat în aplicația Full Dive, utilizatorului i se vor deschide opțiunile meniului la o simplă mișcare din cap stânga-dreapta și invers iar menținerea cursorului timp de 2 secunde pe una dintre aplicații va deschide secțiunea dorită.

Cu ajutorul Visual VR, utilizatorii pot intra mai bine în rolul personajelor din jocurile favorite, pot experimenta sporturi extreme sau pot trăi intens experiența filmelor 3D sau a celor filmate cu camere de 360°. Realitatea virtuală a depășit însă sfera divertismentului și este tot mai prezentă în domeniile științei și cercetării.

Clienții care au precomandat sau vor achiziționa în perioada următoare smartphone-urile P8 Energy PRO și X3 Soul PRO vor primi gratuit o pereche de ochelari Visual VR1. Clienții care doresc să achiziționeze separat ochelarii Visual VR2 vor putea să o facă începând de astăzi, pe bază de precomandă, la prețul de 159 de lei, iar livrările vor începe din a doua jumătate a lunii mai. Posesorii smartphone-urilor compatibile cu Visual VR vor primi o reducere de 50 de lei la achiziționarea Visual VR2 de pe site-ul allview.ro. Reducerea va fi validată prin introducerea IMEI-ului telefonului în câmpul Coduri Discount din Coșul de cumpărături. Produsele compatibile sunt P8 Energy PRO, P8 Energy, X3 Soul PRO, X3 Soul, X2 Soul Xtreme, X2 Soul PRO, X2 Soul, X2 Soul mini, X1 Xtreme, X1 Xtreme mini și V1 Viper S4G.


Brandul Allview este prezent pe pietele IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Slovacia, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia si Herzegovina, Republica Ceha, Malta, Cipru, Grecia si Lituania. Device-urile Allview au o interfata prietenoasa, design atractiv, dotari tehnice de ultima ora si performanta ridicata la un pret foarte bun.

AllView a lansat Visual VR - primii ochelari de realitatea virtuala românești

Se ieftinesc apelurile din roaming


La 30 aprilie 2016 intră în vigoare ultima etapă intermediară reglementată de Comisia Europeană înainte de eliminarea completă a tarifelor de roaming în interiorul Uniunii Europene de la 15 iunie 2017.



Utilizatorii români care au ales planurile tarifare de bază pentru serviciile de roaming (Eurotarifele) vor comunica de la 30 aprilie în Ţările UE la aceleaşi costuri ca în România, a anunţat miercuri ANCOM.

Apelurile din roaming, mai ieftine din 30 aprilie


La aceste costuri operatorii pot adăuga o taxă suplimentară de maxim 5 eurocenţi/minut pentru apelurile efectuate către statele membre UE şi maxim 1,14 eurocenţi/minut pentru apelurile primite.

De asemenea, un mesaj text va fi taxat suplimentar cu cel mult 2 eurocenţi, în timp ce accesul la internet cu maximum 5 eurocenţi/MB (toate fără TVA).


"Dacă un furnizor alege să aplice o suprataxă, fie pentru toate serviciile în roaming (apeluri efectuate, apeluri primite, SMS trimise, date), fie doar pentru anumite servicii, suma dintre tariful naţional în afara reţelei şi suprataxa aplicată nu trebuie să depăşească următoarele tarife maxime reglementate: 0,19 euro/minut (fără TVA) pentru apelurile efectuate, 0,06 euro (fără TVA) pentru trimiterea unui mesaj text (SMS), respectiv 0,20 euro/MB (fără TVA) pentru traficul de date", anunţă ANCOM.

Utilizatorii de cartele preplătite trebuie să încarce un credit suplimentar din care să se deducă valoarea suprataxei pentru utilizarea serviciilor în roaming, pentru a putea beneficia de aceste servicii.

Operatorii pot să pună la dispoziţia clienţilor tarife mai mici sau alte planuri tarifare, precum cele din ofertele speciale pentru perioadele de vacanţă.

Se ieftinesc apelurile din roaming

ASUS Republic of Gamers a anunțat noul mouse Spatha


SUS Republic of Gamers (ROG) a lansat Spatha, un mouse de gaming optimizat pentru sesiunile multiplayer MMO (massively-multiplayer online). ROG Spatha are o senzitivitate de 8200 puncte pe inch (DPI) și dispune de 12 butoane programabile.



ASUS Republic of Gamers a anunțat noul mouse Spatha

Acesta beneficiază de o carcasă de aliaj de magneziu, două butoane detașabile, cu socket și design special conceput de ASUS, precum și de efecte LED RGB programabile.

Atunci când este utilizat în modul cablat, Spatha are o rată de eșantionare de 2000Hz, valoare de top în industrie, având o derulare fluidă și un răspuns instant al cursorului. Mouse-ul ROG Spatha a fost premiat cu Red Dot Design Award 2016, ca o recunoaștere pentru inovație și designul excelent.

Având 12 butoane programabile, dintre care șase butoane striate situate pe partea stângă, ROG Spatha amplasează comenzile la îndemâna utilizatorului. Cele șase butoane au comutatoare Alps pentru un bun răspuns tactil și sunt aranjate sub forma ochiului ROG. Mouse-ul dispune de o carcasă premium din aliaj de magneziu și socketuri ce permit detașarea comutatoarelor pentru o personalizare rapidă. Butoanele principale sunt independente de corpul mouse-ului și au comutatoare OMRON cu o durată de viață de 20 de milioane de clickuri. ROG Spatha oferă o senzitivitate de 8200DPI și permite schimbarea valorii senzitivității în timpul jocului.

Indiferent dacă este utilizat în modul cablat sau în modul wireless, ROG Spatha furnizează un răspuns precis și rapid. În modul wireless, Spatha utilizează o conexiune radio de mare viteză pentru latențe reduse și posibilități ridicate de a transmite date. Atunci când este conectat la cablul USB, ROG Spatha oferă o rată de eșantionare de până la 2000Hz. Conectorul USB înălțat previne frecarea cablului de masă, asigurând totodată mișcarea lină. Mouse-ul poate fi încărcat în modul cablat sau atunci când este plasat în stația de încărcare. Acesta este însoțit în pachet de un cablu țesut cu lungimea de 2 metri și de un cablu cauciucat de 1 metru.

ROG Spatha are un design agresiv, angular cu efecte luminoase LED RGB pentru rotița pentru derulare, butoanele laterale și logo-ul ROG. Noul model oferă șase moduri presetate: Static, Breathing, Color Cycling, Trigger, Random și Battery. ROG Spatha integrează o memorie flash pentru a salva profilurile a până la cinci utilizatori. Consola intuitivă ROG Armoury permite personalizarea profilurilor, a efectelor luminoase, programarea macro-comenzilor și multe altele.

Specificații ASUS ROG Spatha



Conectivitate Wireless RF 2.4GHzCablu USB 2.0
Rezoluție 8200DPI senzor laser
Viteză 150 inci pe secundă
Accelerație 30g
Răspuns 2000Hz rată eșantionare (prin cablu)
1000 Hz rată eșantionare (wireless)
Comutatoare OMRON D2FC-F-7N(20M) cu 20 de milioane de clickuri durată de viață
Suplimentar comutator OMRON® D2F-01F*
Comutatoare compatibile:
OMRON D2F Series: D2F, D2F-F, D2F-01, D2F-01F
OMRON D2FC Series: D2FC-3M, D2FC-F-7N, D2FC-F-7N(10M) , D2FC-F-7N(20M)
Cabluri USB 2m țesut USBUSB 1m cauciucat
Compatibilitate Windows 10
Windows 8.1
Windows 8
Windows 7
Conținut pachet 1 x receptor wireless / dock încărcare
1 x cablu USB 2m țesut
1 x cablu USB 1m cauciucat
2 x comutatoare japoneze Omron
1 x carcasă ROG
2 x stickere ROG
1 x șurubelniță
Documentație
Dimensiuni 137 x 89 x 45mm
Greutate 175g (fără cablu)

ASUS Republic of Gamers a anunțat noul mouse Spatha

Ghid de securizare a unui centru de date

Centrele de date trebuie să fie supravegheate şi securizate în orice moment al zilei, astfel încât orice acţiune de furt, vandalism sau de încercare de a falsifica datele stocate să fie înlăturată.

OPTEX®, lider mondial în materie de tehnologii de detecţie, deţine în portofoliul său de produse sisteme de detecţie capabile să securizeze fiecare colţ sau dispozitiv ce se află într-un centru de date.

Prima etapă – securizarea perimetrului


Atunci când se ia în calcul securizarea unui centru de date, primul pas care trebuie realizat este instalarea unui sistem pentru monitorizarea perimetrului. În zilele noastre, gardurile sau zidurile încă reprezintă un factor important de descurajare, dar nu rare sunt cazurile în care persoane răuvoitoare găsesc soluţii pentru a pătrunde în perimetru. Astfel, se recomandă instalarea unui sistem de securitate care poate detecta orice tentativă de a sări sau tăia gardul.

Sistemul Optex presupune folosirea unui cablu de fibră optică ce deţine capacitatea de a detecta vibraţiile şi de a utiliza procese de analiză a semnalului pentru a determina prezenţa intruşilor. Acesta poate fi montat pe garduri sau pereţi, oferind un perimetru extins de protecţie. Tehnologia necesită un singur punct de instalare şi o singură unitate de procesare montată. Astfel, echipa ce realizează instalarea lui are nevoie de o singură alimentare. Se reduc semnificativ şi costurile de instalare, nefiind necesară trasarea de cabluri suplimentare.

O altă soluţie permite crearea de zone de detecţie invizibile, cu ajutorul senzorilor laser Optex. Aceştia pot fi setaţi să acopere doar anumite zone de interes, iar tehnologia nu este afectată de condiţiile meteo.

A doua etapă – securizarea intrărilor


În cazul în care un intrus a găsit o cale de acces în complex, acesta trebuie să poată să fie uşor identificat şi înregistrat. Aceste operaţiuni pot fi realizate printr-o combinaţie între senzorii termici OPTEX, ce pot identifica diferenţele dintre temperatura emisă de corpurile umane şi temperatura mediului ambiant.

Astfel de senzori dispun de capabilitatea de a activa automat camerele de supraveghere PTZ şi le pot îndrepta spre zona în care a fost detectată prezenţa. Optex deţine în portofoliul său senzori termici 3D ce pot acoperi arii de la 30x20m, la 100x3m.

A treia etapă – securizarea clădirii şi a acoperişului


În cazul în care acoperişul locaţiei este expus riscului de a fi folosit pentru a intra în complex, acesta trebuie să fie protejat. O investiţie în acest sens are atât rolul de a preveni orice tentativă de accesare neautorizată, cât şi de a securiza unităţile exterioare ale echipamentelor de climatizare. Astfel, acoperişul poate fi protejat prin folosirea de senzori de exterior şi de camere de supraveghere. Sistemul poate fi configurat pentru a nu genera alarme false cauzate de păsări sau animale de mici dimensiuni.

A patra etapă – securizarea interiorului


Fiecare zonă din interiorul unui centru de date este compartimentată şi în fiecare camera pot intra doar anumite persoane autorizate. Pentru a ajuta agenţii de securitate să monitorizeze procesul de acces şi să se asigure că fiecare zonă este accesată doar de către persoanele cu autorizaţie, se poate instala o soluţiei de analiză a imaginilor video.

De asemenea, poate fi instalat un sistem ce poate număra şi identifica persoanele ce trec prin anumite coridoare sau care se îndreaptă spre anumite uşi de acces. Un astfel de control poate fi cuplat şi cu un sistem de tagging, care poate genera alarme în cazul în care o persoană ce ar fi trebuit să meargă pe coridorul din strânga, se îndreaptă spre o zonă neautorizată. Sistemele Optex dedicate securizării interiorului unei clădiri au un grad de acurateţe de 95%.

În cazul în care există riscul ca anumite persoane ce deţin acces nerestricţionat să permită altcuiva să intre în locaţie, atunci poate fi instalat un sistem de tailgating. Acesta poate analiza fiecare scenă de acces în parte şi le poate compara cu setul de reguli stabilit. Dacă a fost implementată o regulă care permite ca prin folosirea unui singur card de acces să intre o singură persoană, atunci sistemul se va autosesiza în mod automat la trecerea a două persoane, va activa camerele de supraveghere şi va bloca accesul.

A cincea etapă – securizarea serverelor


Serverele conţin de cele mai multe ori informaţii confidenţiale, iar nevoia de a le securiza este una de maxim interes. Pentru a detecta orice fel de încercare de a accesa datele, se recomandă instalarea unui zid de detecţie virtual, folosind tehnologiile laser OPTEX.

A şasea etapă – securizarea camerelor adiacente


Pentru securizarea camerelor adiacente, se recomandă instalarea de senzori de intruziune, de mici dimensiuni, care pot activa camerele de supraveghere.

A şaptea etapă – securizarea infrastructurii de cablu


Fiber Sensys, companie parte a Optex, a dezvoltat o soluţie care poate detecta orice fel de încercare de a fura sau deteriora cablurile de fibră optică. Soluţia se poate integra şi poate activa camerele de supraveghere.

Ghid de securizare a unui centru de date in 7 etape!