Peste 100.000 de carti cu transport gratuit @ eMAG - Afla detalii.

Descopera mai multe reduceri online si noutati din magazinele ce fac reduceri! Aici.




Samsung lansează în România noile modele Galaxy A

Samsung lansează în România noile modele Galaxy A


Samsung Electronics Co. Ltd. lansează în România cele mai noi modele din seria Galaxy A. Noua serie prezintă o cameră îmbunătățită, un design stilat și o serie de beneficii importante în utilizarea de zi cu zi. Acestea sunt disponibile în România în două versiuni: Galaxy A5 cu ecran de 5,2” și Galaxy A3 de 4,7”.

Designul noii serii Galaxy A este specific produselor premium Samsung, având o ramă de metal și sticlă 3D pe partea din spate.

Noua serie Galaxy A dispune de cameră foto îmbunătățită. Cu o rezoluție de 16 megapixeli a camerei frontale, A5 2017 permite realizarea selfie-urilor clare, chiar și atunci când acestea sunt făcute în condiții de luminozitate redusă. Interfața camerei este mai accesibilă, permițând utilizatorilor să schimbe rapid modurile de fotografiere sau filtrele, iar realizarea de selfie-uri este mult mai ușoară. Apasând oriunde pe ecran, datorită butonului mobil al camerei, poți realiza un selfie la rezoluție ridicată. Mai mult decât atât, cu ajutorul autofocus-ului precis, camerele sunt acum mult mai stabile.

Samsung lansează în România noile modele Galaxy A


„Noile smartphone-ul Galaxy A 2017 aduc utilizatorilor cele mai avansate funcții ale seriei Galaxy, îmbinând design-ul premium cu funcțiile preferate ale utilizatorilor. Rezistența la apă și praf, camera foto avansată și design-ul stilat fac din noile smartphone-uri un must have pentru pasionații de selfie-uri care vor să se bucure de cele mai avansate produse”, a declarat Cristian Cojocaru, Head of Telecom Samsung Electronics România.

Noile Galaxy A aduc o serie de beneficii importante în utilizarea de zi cu zi. Acestea au fost create pentru a ține pasul cu nevoile zilnice ale utilizatorilor, integrând astfel câteva din funcțiile apreciate, disponibile pe modelele premium Samsung. Pentru prima dată, seria Galaxy A oferă rezistență la apă și praf certificată prin standardul IP68, astfel că smartphone-urile pot fi utilizate aproape oriunde, fie la sală, pe plajă, în ploaie sau într-un mediu cu mult praf.

Una din funcțiile practice ale noilor smartphone-uri Galaxy A este Always on Display. Această funcție practică permite utilizatorilor să fie la curent cu cele mai importante notificări și sa le poată verifica, fără să atingă dispozitivul, câștigând timp și economisind baterie.

Performanța bateriei a fost îmbunătățită, oferind o autonomie mai mare. Așadar, utilizatorii au acum posibilitatea de a rămâne mai mult timp conectați. În plus, funcția de încărcare rapidă le permite să își încarce dispozitivul mai rapid ca până acum, la capacitate maximă. De asemenea, noile Galaxy A sunt echipate cu un port USB Type-C reversibil, ce ușurează conectivitatea.

Nu în ultimul rând, noile modele Galaxy A au capacitatea de memorie extinsă și se poate adăuga un spațiu suplimentar de stocare, de până la 256GB, prin cardul MicroSD. Astfel, utilizatorii pot face numeroase fotografii, pot crea și pot salva mai mult conținut, fără grija spațiului de stocare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

test



Descopera cele mai noi stiri IT&C. Ai la indemana ultimele lansari in domeniul Software si Hardware.
TechMagazine va ofera stiri IT, noutati, oferte, reduceri Black Friday emag si promotii online! Citesti descrieri ale ultimelor gadgeturi lansate.

reduceri online, reduceri emag, Oferte, noutati, reduceri si promotii online - eMag, Libris si alte magazine