Peste 100.000 de carti cu transport gratuit @ eMAG - Afla detalii.

Descopera mai multe reduceri online si noutati din magazinele ce fac reduceri! Aici.




Echipamentele electronice fara marcaj CE bruiaza comunicatiile mobile

Echipamentele electronice fara marcaj CE bruiaza comunicatiile mobile

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) avertizeaza ca utilizarea echipamentelor electronice neconforme, fara marcaj CE, este ilegala si poate afecta buna functionare a serviciilor de comunicatii electronice, in special a celor de telefonie mobila.


Echipamentele electronice fara marcaj CE bruiaza comunicatiile mobile


In urma actiunilor de monitorizare și control al spectrului radio, echipele tehnice ale ANCOM au constatat ca tot mai multe astfel de cazuri sunt provocate de utilizarea telefoanelor fixe wireless (DECT 6.0), care nu au marcaj CE.

Ce inseamna echipament neconform?

Echipamentele electronice pentru uz privat precum microfoanele si telefoanele wireless sau corpurile de iluminat cu LED functioneaza pe baza undelor radio, in benzi de frecvente exceptate de la regimul de licentiere, insa numai cu respectarea unor reguli de conformitate.

Un echipament electronic este considerat neconform atunci cand nu indeplinește un anumit set de cerinte esentiale, cum ar fi, spre exemplu, protectia sanatatii si sigurantei utilizatorului sau protectia privind compatibilitatea electromagnetica si nu asigura utilizarea eficienta a spectrului radio.

In momentul in care un astfel de aparat neconform este pus in functiune pe teritoriul Romaniei, el afecteaza functionarea echipamentelor de telefonie mobila: numarul utilizatorilor care pot folosi serviciul de telefonie sau internet mobil in zona respectiva scade semnificativ, apelarea devenind uneori imposibila, iar apelurile in curs se intrerup.

De ce sunt telefoanele fixe DECT 6.0 echipamente neconforme?

Telefoanele fixe de tip DECT 6.0 achizitionate din afara Uniunii Europene, in special din SUA, sunt printre cel mai des intalnite echipamente care provoaca interferente prejudiciabile. Standardul DECT European, standard universal pentru comunicatiile fara fir la distante scurte, are alocata banda de frecvente 1880-1900 MHz, in timp ce standardul DECT 6.0 se utilizeaza numai in SUA, Canada si in unele zone din Asia, unde ii este alocata o banda diferita de frecvente, si anume 1920-1930 MHz.

In Romania, in aceasta banda functioneaza retele de comunicatii mobile. Din aceasta cauza, in prezent, orice folosire pe teritoriul Uniunii Europene a acestor modele de telefon, care nu sunt conforme cu standardul DECT european, produce interferente prejudiciabile asupra altor servicii de radiocomunicatii care opereaza legal in banda respectiva de frecvente.

Mai mult, cele mai importante interferente prejudiciabile sunt cauzate benzilor de frecvente 3G alocate la nivel european, folosirea telefoanelor DECT 6.0 fiind deci incompatibila cu functionarea serviciilor de telefonie mobila de generatia a treia.

Ori de cate ori achizitioneaza un produs electronic (telefoane wireless de tip DECT, echipamente de supraveghere audio/video pentru copii, microfoane wireless, jucarii teleghidate, statii de walkie – talkie, corpuri de iluminat cu LED-uri etc.), utilizatorii trebuie sa verifice conformitatea acestui produs cu normele europene, certificate prin prezenta marcajului CE, precum si prin intermediul detaliilor tehnice din manualul de functionare si utilizare al produsului.

Acest lucru este cu precadere necesar in cazul in care produsul este achizitionat de pe o alta piata decat cea europeana. Daca detin astfel de echipamente, utilizatorii trebuie sa le scoata imediat din uz.

Sanctiuni aplicabile

In cazul in care cei care detin astfel de echipamente si continua sa le foloseasca, Autoritatea poate aplica amenzi contraventionale cu valori cuprinse intre 500 si 5.000 de lei in baza Hotararii Guvernului nr. 740/2016, care a intrat in vigoare data de 22 noiembrie 2016.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

test



Descopera cele mai noi stiri IT&C. Ai la indemana ultimele lansari in domeniul Software si Hardware.
TechMagazine va ofera stiri IT, noutati, oferte, reduceri Black Friday emag si promotii online! Citesti descrieri ale ultimelor gadgeturi lansate.

reduceri online, reduceri emag, Oferte, noutati, reduceri si promotii online - eMag, Libris si alte magazine