Febra reducerilor din „vinerea neagră” i-a cuprins şi pe braşoveni

Febra reducerilor din „vinerea neagră” i-a cuprins şi pe braşoveni

De câţiva ani, şi în România marile magazine de retail oferă, în luna noiembrie, reduceri substanţiale de Black Friday. În aceste condiţii, nici nu este de mirare că vineri, 23 noiembrie, a fost o zi foarte aglomerată din toate punctele de vedere, atât pentru clienţi, cât şi pentru magazinele care au făcut pregătit promoţii.

Febra reducerilor de Black Friday i-a cuprins şi pe braşoveni, care au luat cu asalt magazinele de retail. Vineri dimineaţa, în jurul orei 9.00, braşoveni de toate vârstele şi din toate categoriile sociale puteau fi întâlniţi în aceste magazine, studiind cu atenţie produsele aflate în promoţia Black Friday. Dar, pentru a ajunge să cumpere sau doar să se uite la produsele propuse în promoţie, ei au avut nevoie de un loc de parcare. Din păcate, cine nu s-a grăbit, nu a mai găsit niciun loc de parcare, iar acest lucru nu a fost deloc plăcut. Cei care au venit de dimineaţă şi au găsit unde să parcheze, au putut, mai apoi, să se bucure de promoţiile puse la bătaie.

Cum era de aşteptat, cele mai aglomerate standuri au fost cele în care se vindeau telefoane, televizoare, aragaze sau combine frigorifice. Bărbaţii şi-au dorit să cumpere tablete, telefoane şi televizoare, iar femeile - hote, aragaze sau cuptoare incorporabile. Dacă bărbaţii au fost mână spartă, femeile au fost mai chibzuite, nedorind să arunce banii pe orice.

„Ne dorim să cumpărăm un cuptor de făcut pâine. Are un preţ bun, dar încă ne mai gândim. Oricum, reducerile sunt impresionante”, ne-au povestit soţii I., în timp ce studiau un produs aflat în promoţie.

Vânzări de 30 de ori mai mari

În general, magazinele de retail au oferit reduceri cuprinse între 30 şi 60%. Ofertele au fost valabile între una şi mai multe zile, în funcţie de magazin.
De pildă, conform ofertelor postate pe site-ul unuia dintre marile magazine, dacă un TV Led 32” putea fi cumpărat înainte de 23 noiembrie cu 1.299 lei, de Black Friday el a putut fi achiziţionat cu 999 lei. O tabletă, unul dintre produsele cele mai dorite, care înainte putea fi cumpărată cu 1.199 lei, de Black Friday a putut fi achiziţionată cu 799 lei. O cameră foto, care înainte costa 999 lei, a putut fi cumpărată de Black Friday cu 649 lei.

Un cuptor cu microunde a putut fi cumpărat cu 199 lei, faţă de 359 lei; un aspirator cu sac a putut fi achiziţionat cu 139 lei, faţă de 219 lei; un storcător de fructe a putut fi cumpărat cu 125 lei, faţă de 209 lei; o maşină de spălat a putut fi achiziţionată cu 749 lei, faţă de 1.099 lei; un aragaz cu 499 lei, faţă de 709 lei, iar un cuptor de făcut pâine cu 269 lei, faţă de 379 lei. Un alt magazin a preferat să evite aglomeraţia, de aceea cu o zi înainte de Black Friday a postat un anunţ pe site-ul propriu în care a precizat că toate comenzile vor fi preluate în 23 noiembrie doar online, clientul va face plata ramburs, iar produsele achiziţionate cu acest prilej vor fi livrate acasă în termen de 7 zile.

În ciuda avertismentelor, site-urile magazinelor s-au blocat, iar retailerii au făcut cu greu faţă cererilor. Unul dintre retaileri a înregistrat vânzări de peste 30 de ori mai mari decât într-o zi obişnuită. Cel mai bine s-au vândut televizoarele, laptopurile, produsele de birotică şi electrocasnicele.

Un studiu recent arăta faptul că 2,43 milioane de români sunt interesaţi să facă achiziţii de Black Friday, dar interesul oamenilor din 23 noiembrie a întrecut chiar şi cele mai optimiste previziuni, demonstrând, dacă mai era nevoie, că românii adoră cumpărăturile.


Sursa: MyTex